La ce e bun un PSIhiatru?

Prietenoasă, scrisă pe înţelesul tuturor, cu umor pe alocuri – dar adresându-se în egală măsură şi specialiştilor – cartea La ce e bun un psihiatru?, a lui Patrick Lemoine, face o radiografie lucidă, de mare profunzime şi pertinenţă, a evoluţiei psihiatriei occidentale, precum şi a menirii actuale a profesiei de psihiatru. Domeniul psihiatriei este strict definit şi delimitat de cel al specialităţilor înrudite: neurologie, psihologie, psihanaliză, psihoterapie etc.
Impresionează textul-testament al unei tinere doctoriţe, Patricia, psihiatră dispărută prea timpuriu, care a jucat un rol important în fundamentarea vocaţiei de psihiatru de spital a autorului – text inserat la începutul lucrării.
Nu sunt scăpate din vedere nici deviaţiile extremiste, totalitare, uneori devastatoare, ale diverselor curente şi tendinţe ale psihiatriei din vremuri recente, aspecte prezente de ambele părţi ale Cortinei de Fier.
Sunt evocaţi cu căldură profesorii şi colegii de specialitate care l-au făcut să-şi îndrăgească şi mai mult profesia – prin dragostea, devotamentul faţă de bolnavi şi viziunea plină de prospeţime cu care, la rândul lor, o practicau.
De asemenea, autorul disecă efectele distructive ale traumatismelor, drogurilor, alcoolului, ale prejudecăţilor de tot felul, referitoare la nebuni şi la nebunie, care însoţesc întreaga istorie a omenirii.
Fiecare capitol se încheie cu câte un studiu de caz, al cărui titlu, în general, face trimitere la un film celebru. Sunt cazuri reale, din „portofoliul” autorului, ilustrând problemele psihiatrice, de tot felul, specifice omului contemporan – cazuri cărora psihiatrul Patrick Lemoine le-a găsit rezolvarea folosind o paletă largă dintre terapiile accesibile în prezent, moderne – revoluţionare, unele. Prin tratamentele aplicate – unele necesitând o administrare de-a lungul întregii vieţi a pacientului, exact ca şi în cazul diabetului – aceştia pot să ducă o viaţă cât mai aproape de normalitate, în familie, dar şi la locul de muncă.
Sincer, lucid, Patrick Lemoine nu se fereşte să puncteze nici eşecurile psihiatriei (de exemplu: antipsihiatria), nici pe ale sale personale (cazul tânărului din studiul de caz „Familie, te iubesc”).
O carte pe care o veţi citi pe nerăsuflate, vă asigurăm!