Piotr Ilici Ceaikovski - (6)

Piotr Ilici Ceaikovski (1840 – 1893)
Cu faţa pe care nu se zărea niciun zâmbet, cu părul cărunt, îmbrăcat sobru, bărbatul acesta părea, din cap până-n tălpi, dascăl. Doar ochii îi străluceau când întâlnea pe cineva drag sau când descoperea tema mult căutată. De la vârsta de 6 ani până în ultimele clipe a purtat în suflet un strigăt: „Ah, muzica asta!”. O exclamaţie?... O durere?... O uimire, singura care l-a urmărit toată viaţa?... Considera că cineva a desenat un program, un libret pe tiparul căruia trebuia să se desfăşoare întreaga lui existenţă.
Niciodată nu s-a revoltat împotriva sorţii. Dar a avut forţa să îi urmeze stadiile. Ascultându-i muzica, încerci o comparaţie între om şi arta sa. De unde a avut atâta putere – de uragan, de piatră, de foc, de iubire – o fiinţă cu un psihic aşa de firav? A dorit să fie cel mai bun, şi a fost cel mai bun. A dorit să fie recunoscut, şi numele său a înconjurat lumea. O statistică din zilele noastre relevă faptul că în fiecare minut, pe Terra, se cântă o lucrare de Ceaikovski. În Istoria muzicii, creatorul din Votkinsk este desemnat ca fiind principalul reprezentant al Şcolii Componistice Naţionale Ruse, căci tehnica sa a îmbinat spectaculos folclorul cu ştiinţa muzicii universale. Şi tot „creatura” de neînduplecat, Istoria, l-a plasat pe cel mai înalt pisc al spectacolului de balet.
Simfonist prin natura talentului, Piotr Ceaikovski a crezut întotdeauna că expresia muzicală este legată de cea literară. Pentru compozitor, o adevărată plăcere era să se adâncească în lecturarea textelor Contelui Lev Tolstoi şi să savureze filosofia lui Baruch Spinoza. Aceasta este explicaţia în virtutea căreia lucrările sale, în majoritate, sunt programatice. Însă, mai presus de toate, stăteau evenimentele vieţii artistice. Sălile de concerte şi teatrele îl atrăgeau ca un vârtej căruia nu i se putea împotrivi. Şi mai erau călătoriile: în prima vizită a lui Ceaikovski la Tiflis (Tbilisi) din aprilie 1886, chiar de ziua muzicianului, ansamblul de cântăreţi-solişti şi orchestra au reluat spectacolul cu opera Mazepa. Toţi şi-au dat silinţa să cânte bine, şi au reuşit. Loja preţiosului invitat era împodobită cu florile preferate, sute de lăcrămioare aduse special de la Kutaisi.

Adriana Liliana Rogovschi