Logică – Ghid de pregătire intensivă pentru Examenul de Bacalaureat
DESCRIERE
Editura Didactică şi Pedagogică lansează o nouă colecţie „Evaluare”. În cadrul acestei colecţii vor fi publicate lucrări destinate pregătirii evaluărilor şi examenelor naţionale.
Prezentul Ghid de pregătire intensivă pentru Examenul de Bacalaureat la disciplina Logică, argumentare şi comunicare li se adresează, în primul rând, elevilor din clasele terminale de liceu, care, în cadrul examenului naţional de bacalaureat, aleg să susţină proba la Logică, argumentare şi comunicare.
Totodată, lucrarea de faţă vine în sprijinul învăţării şi consolidării noţiunilor specifice, precum şi al exersării abilităţilor de lucru ale fiecărui elev de liceu, prin rezolvarea itemilor propuşi. Ghidul, prin testele incluse, acoperă în totalitate conţinuturile de specialitate, precum şi competenţele care sunt evaluate în cadrul examenului de bacalaureat, la disciplina Logică, argumentare şi comunicare.
Ghidul este organizat pe mai multe secţiuni/părţi, după cum urmează:
1. Partea I – cuprinde un pachet de 30 de teste – tip bacalaureat (în conformitate cu modelul postat pe website-ul Ministerului Educaţiei);
2. Partea a II-a – model de subiect – tip bacalaureat cu rezolvare extinsă şi cu argumentarea soluţiilor oferite;
3. Partea a III-a – baremuri de evaluare şi de notare extinse, pentru cele 30 de teste, cuprinzând răspunsuri şi/sau rezolvări aşteptate, dezirabile, însoţite de explicaţii şi argumentări succinte, utile pentru autoevaluarea celor care rezolvă testele;
4. Partea a IV-a – are în componenţă pachete de câte 30 itemi cu alegere multiplă (chestionar tip grilă) şi răspunsurile corecte oferite, grupate pe lecţii; acestea acoperă conţinuturile programei şcolare de predare în vigoare, precum şi ale programei de bacalaureat la disciplina Logică, argumentare şi comunicare;
5. Partea a V-a – teste suplimentare cu rezolvări, conform modelului de subiecte propuse pentru examenul de bacalaureat.
În speranţa că acest ghid poate constitui un instrument de lucru util pentru elevii care studiază disciplina Logică, argumentare şi comunicare şi/sau pentru cei care se pregătesc să susţină examenul de bacalaureat la Logică, argumentare şi comunicare, le dorim tuturor spor în rezolvarea testelor şi mult succes la examen.
Categorii
-Cărţi noi
-- 70,00 lei
- 70,00 lei
- 70,00 lei
RECENZII