Robert Schumann - (12)

Aşa cum se exprima sugestiv unul dintre ultimii monografi ai muzicianului, John Daverio, gustul pentru Schumann îl dezvolţi mai greu, îl descoperi mai încet, precum caviarul... Putem vorbi despre natura sa pasionată şi generoasă, lirică şi depresivă, despre paginile minunate din muzica de pian, din lieduri sau din alte piese, inegale ca valoare, din simfonii şi genuri vocal-simfonice. Cunoaştem „miturile” frecvente: că se pricepe mai bine la forme mici sau că descoperim semne ale bolii târzii în creaţia sa timpurie. Unii s-au străduit, cu succes, să le demoleze; alţii, care iubesc literatura, îi percep cu mare încântare muzica, dat fiind că el este, probabil, primul compozitor care priveşte actul componistic ca pe unul literar. În plus, interferenţele între viaţă şi artă sunt, în cazul său, mai elocvente decât la oricare alt compozitor al secolului XIX, muzica devenind confesiune autobiografică. Valentina Sandu-Dediu